Etichete

20 ianuarie 2013

Afini şi afine




Întâi şi întâi lansez acest post cu o întrebare: cum pot spori aciditatea solului în mod natural? Aceasta pentru că afinul (eu am patru tufe DukeVaccinum corymbosum­ –  de care sunt foarte mândru) necesită sol acid sau chiar foarte acid. Intreb aceasta pentru că un sac de turbă acidă este destul de scump şi ar fi bine ca anual solul din jurul afinului să fie îmbogăţit cu turbă acidă.
Iarna
Vara


Apoi, dar cred că ştie toată lumea, trebuie aflat că afinele conţin en-gross vitamina C, pectine, provitamina A, sunt excelente anticancerigene (folosite atât în tratamente profilaxice, cât şi în tratamentele propriu-zise), mirtilină, acizi benefici şi altele. Pe cât posibil înlocuirea cafelei sau a ceaiului verde cu ceaiul de afine atrage după sine scăderea considerabilă a riscului de apariţie a cancerului (gastric, de sân, la rinichi, duodenal). Prin urmare recomand fiecărui grădinar să îşi cumpere două trei tufe (pentru copii, pentru cocktailuri, ceaiuri, gemuri etc). Eu am cumpărat de aici şi sunt mulţumit: http://www.sieberz.ro/termek/afinul-duke/
Nu mai amintesc de miile de delicateţuri  care se pot face din gemurile de afine, din compoturi sau din fructele proaspete. Este internetul plin de aceste reţete, care mai de care mai sofisticate şi mai plăcute ochiului şi gustului.


PS Cel mai mare avantaj al acestui soi de afin pe care îl recomand este că este autopolenizator: aşadar ne scuteşte de anumite surprise care pot apărea în perioada de polenizare.
 

22 de comentarii:

  1. In principiu, humus dintr-o pădure de brad, resturi vegetale de la suprafata solului, tot de acolo, mulci sau compost conţinând ace şi cetină mărunţită de brad, poate chiar şi zaţ de cafea, care, se spune, are o reacţie neutră, în realitate uşor acidă, turbă din mlaştini montane. O sugestie: şi sub coniferele de la câmpie se scutură ace, apoi e posibil să mai găsiţi brazi folosiţi la Crăciun, care n-au fost strânşi de serviciile de salubritate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O alternativă la turbă, mai uşor de obţinut, este rumeguşul de conifere sau chiar şi cel de foioase, dar, în acest caz, să fie mai vechi de un an. Rumeguşul se amestecă cu sol scos dintr-un şanţ circular săpat în jurul afinului, apoi se umple şanţul cu acest sol.

      Atenţie mare însă, rumeguşul să nu provină de la compozite (de ex. PAL, PAF, MDF), în general nu de la lemn tratat sau cu adaosuri de chimicale - de ex. adezivi!

      Ștergere
    2. Multumesc pentru promptitudinea raspunsurilor.
      Am noroc ca mai am inca scandura de la constructia casei pe care o tai pt diverse chestii si fireste ca imi ramane o gramada de rumegus. Sa-l pun direct pe zapada acum iarna?
      Sa vad cum fac cu turba de sub conifere; locuiesc la campie si cred ca urmatorul drum la munte va avea ca scop ascuns (nu pot sa-i spun sotiei ca o invit la munte pt a lua turba) "acumularea" de turba din aceea de care vb tu mai sus.
      Mersi

      Ștergere
  2. Rumegusul se amesteca cu pamant sapat, cu grija, din jurul plantei, apoi, cu amestecul acesta se reumplu gropile si ramane si un mic musuroi.
    Turba se gaseste la munte pe platouri, in zone mlastinoase, nu in paduri.
    In padurile de conifere este humus format, in principal, din ace de brad si alte resturi vegetale, humus care poate fi ingropat in jurul plantelor dupa scoaterea, cu grija, a solului din preajma acestora. Atentie mare, sistemul radicular al afinilor americani (soiurile astea de gradina provin, toate, din America) sunt superficiale. Un santulet sapat cu mare grija la oarece distanta de planta si umplut cu humus de brad sau cu amestec din pamantul scos + rumegus + (eventual) zat de cafea cred ca ar fi cel mai bine.
    De asemenea, in padurile de conifere, este un strat inca nehumificat de ace de brad, etc. care poate fi folosit ca mulci.
    Eu nu am afini de cultura, doar 3 braduti si cateva tufe de afin autohton, aduse de la 1000 m altitudine, din muntii Semenic, din care mai sunt cateva bete verzi. Sub aceste plante am mulcit cu ace de la bradul de Craciun.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nelu, multumesc inca o data pentru sfaturi.
      Uite, era s-o comit cu turba, m-as fi dus cu siguranta in padure si veneam cu cine stie ce huma acasa.
      O sa incerc si cu zatul de cafea.
      Eu zic sa incerci si cu afini de cultura - e o diferenta uriasa in ceea ce priveste cantitatea de afine recoltate.
      Cu bine

      Ștergere
  3. dar udatul cu otet diluat n-ar merge? eu asa il tratez pe rododendron si-i merge bine (zic)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Superb, daca merge la rododendron merge cu siguranta si la afini pt ca ambele plante prefera aceiasi aciditate crescuta.
      O rugaminte - care e procentul otet/apa la dilutie sa nu fac naiba vreo gafa sa-mi stric afinii ca ma strang singur de gat.

      Ștergere
    2. Buna ziua! Am primit si eu un rododendron.Pamantul in care l-am plantat este alcalin.Nu l-am testat dar am presupus acest lucru deoarece hortensia care creste acolo este roz. Vreau sa maresc aciditatea solului doar in jurul rododendronului cu ajutorul otetului.Mereu udarea plantei se face cu amestec de apa si otet?Puteti sa-mi dati mai multe amanunte? Multumesc!


      Ștergere
    3. Amestecul de apa si otet scade rapid pH-ul solului, însă pe termen scurt, afectând însă microfauna si microflora solului. Pentru un efect bun, dar obținut in timp (8-10 luni) se utilizează substanțe pe bază de sulf.

      Ștergere
  4. m-a invatat phlox cum sa fac: un pahar (cam 175 ml) la 10 l de apa, dar nu calcaroasa, nici cu clor, de robinet. uite link aici mai bine:
    http://intrebari.hobbygradina.ro/448/cum-se-planteaza-ingrijeste-rhododendronul
    (imi cam place playlistul blogului tau:) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru sfat. O sa iau sa topesc niste zapada daca mai ninge (apa din zapada proaspat cazuta e cea mai demineralizata cu putinta, dar atentie! a nu se lua zapada "statuta") si o sa fac reteta.
      In ceea ce priveste Playlistul, ma bucur ca tie iti (cam) place; pentru mine reprezinta chiar Starea in care ma aflu de ceva luni: un amestec straniu de angoasa, dorinta de a pleca, de temeraritate, dar amestecate cu neputinta si cu lipsa curajului.

      Ștergere
  5. vine ea primavara, trece angoasa... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. La Dedeman gasesti turba rosie pH 3,5 cred, 4RON/10lt, produs romanesc
    http://www.dedeman.ro/ro/turba-rosie-10l.html
    Acelasi produs il gasesti si la Bricostore, ambalat in niste pungi rosii, costa cam la fel.

    RăspundețiȘtergere
  7. Iată încă un blog interesant. Mă bucur că am dat de el. Încet-încet, cu ajutorul vostru voi deveni şi eu un grădinar priceput. Eu încep al doilea an de grădinăreală. Anul acesta cu siguranţă va fi mai bun ca celălalt.

    Din câte am citit, în solurile foarte acide fierul, aluminiul şi manganul sunt în concentraţii mai mari. Ele se găsesc în zonele cu precipitaţii abundente care favorizează scurgerea nutrienţilor de bază precum calciul şi magneziul (rămân sărace în aceste eşemente). De asemenea, ele sunt bogate în materiale organice care prin reacţia cu apa duce la obţ inerea de compuşi acidifianţ i pentru sol.

    Pentru acidifierea solului putem adăuga compuşi de fier şi sulfat.
    (gipsul, sulful elementar sau activ, praful de lignit, fosfogipsul, acifer (sulfat de aluminiu si de fier cu acid sulfuric), acidul sulfuric rezidual, clorura de calciu, sulfatul de aluminiu, polisulfura de calciu, carbonatul de calciu,oxidul de calciu.
    Valoarea de acidifiere a acestor produse este diferita.

    Ai grijă însă la cât de acid va deveni solul, plantele nu se pot adapta la valori ale pH-ului sub 4,3.

    DoDorina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru informatiile de mai sus si pt faptul ca gasesti blogul "interesant". Am sa incerc sa tin cont de solutiile de "acidificare" a solului pe care mi le-ai dat.

      Ștergere
    2. Hmm intrebare daca punem acidul azotic sau acidul sulfuric
      la afine ,daca devin toxice? :)) cine poate calcula in ce proportii se poate pune

      Ștergere
  8. turba rosie e buna pt afini? afinul se planteaza direct in turba sau se face prin amestec? multumesc

    RăspundețiȘtergere
  9. DOMNILOR VREAU SA STIU DACA SE PUNE DRAGAVEI LA MACERAT SE POATE OBTINE UN SUC ACID,PENTRU A ACIDIFA PAMINTUL LA AFINE ( BLUEBERRIES)

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna,
    Scriu pentru a vă informa că oferim împrumuturi private la o rată a dobânzii de 2%. Vă putem împrumuta să faceți afaceri, să gestionați o fermă sau orice doriți să faceți ca proiect. Contactați-ne direct prin e-mail: (sduplens@gmail.com)
    Salutările mele cele mai bune

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua, am comandat sulfatul de aluminiu, turba acida alba ph 3-4,sulfatul se prepara 8g la 4 l apa, apoi acid sulfuric diluat - electrolit pt. acumulatori - 80 ml la 10l apa... acid citric 2 lingurite la 10l apa. Turba in strat de cel putin 3 cm in jurul si putin inglobata in pamantul din jurul afinului. Se mai poate pune rumegus Brad, ace Brad, coji de oua, zat cafea,... care cu dragostea voastra pt. acest arbust poate face sa reuseasca.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu folositi otetul, va distruge microelementele din sol, este util in timp scurt, va duce ph jos imediat, dar pe termen lung este daunator, va doresc succes...

    RăspundețiȘtergere
  13. Revin cu completarea ca electrolitul diluat se pune pe 1 m2(1 m patrat)

    RăspundețiȘtergere